vineri, 13 decembrie 2013

Din deșert la... ospăț! Dansuri tribale, efecte luminoase și cântece pioase...

Când, după lungi așteptări și complicate combinații de transport reușim să ne întoarcem la civilizație, în casa gazdelor noastre din Zagora e bal cu mese întinse – prima zi din petrecerea de nuntă a lui Moaatcim. Familia strânsă din toate cotloanele Marocului va petrece trei zile și trei nopți sărbătorind intrarea în robie a băiatului cel mare.

La parterul palatului sunt întinse câteva mese rotunde la care stau așezați numai bărbați, în costurme scrobite de sărbătoare, cu tichiuța musulmană pe cap – cei mai importanți oameni din oraș. Sunt singura fată din încăpere, deși prezența celorlalte femei în casă se face simțită din când în când prin cântecele, chiuiturile și sunteul de tobe care vine de la etaj. Chelnerii servesc aperitive – alune, migdale, fructe uscate. Ne plictisim să fim stingheri, așezați doar noi la o masă imensă și ieșim afară, să stăm cu membrii familiei care întâmpină oaspeți și cu copiii. Se încinge un fotbal pe maidan...

E ziua avanpremierii marii sărbători. Se socializează și se mănâncă mult: printre altele și un tajine dulceag din văcuța cu care ne fotografiasem la plecarea în deșert. Până seara, familia lâncezește, ronțăie continuu și bea ceai, răspândită prin camerele palatului.

Să fie gălăgie!!!!


La căderea întunericului, însă, vine momentul marelui spectacol – femeile și bărbații petrec separat și, în timp ce Leo avea să moară de plictiseală încețoșat de discuții despre Coran și Allah, eu urma să mă distrez într-un fel de club cu muzică live.

Așezate pe jos și acoperite cu pături, fetele cântă și dezlănțuie ritmul pe care-l au în sânge – bat din palme, bat la tobe, zgdrăngăne tamburinele, chiuie și dansează senzual, scuturându-și șoldurile, arcuindu-și mâinile ca într-un fel de harem zgomotos. Bărbații nu au voie să privească, fetele se admiră între ele...

N-am putut rezista ritmului nebun și colorat și, alungând orice gând despre lipsa de politețe, jignirea culturii locale, etc, le-am întrebat dacă pot să dansez și eu. Eram de-acolo, ritmul ăsta era și în sângele meu. Am fost filmată cu telefonul mobil, s-a cerut un bis, mi s-a cântat o melodie cu numele meu. Atunci mi-am dat seama că multe dintre strigăturile și versurile cântecelor erau inventate pe loc... mi-a adus aminte de Indonezia, de creativitatea naturală, primitivă, atât de aproape de pământ...

Sursa: blog.travel-exploration.com
*din păcate, aparatul nostru foto a decedat în deșert; așa se face că nu avem nici o fotografie cu "dezmățul"...


Bine că ne ajută YouTube - Cele mai reprezentative imagini pentru cum s-au distrat fetele


Allah și efecte de lumină


Totuși, eliberată în ale scandalului... n-am scăpat nici eu de discursul religios. Ayoub, însoțitorul nostru oficial, student în anul 1 și învățăcel în ale francezei, ne-a anunțat că vrea să ne facă o surpriză, având în vedere că nu mai avem mult timp de stat împreună. Ne-a dus în fosta cameră a lui Moaatcim și... într-adevăr, spre marea noastră surpriză... a început să ne cânte din Coran! Aș fi fost impresionată dacă n-aș fi avut în fața mea o oglindă în care apărea ca o ispită diavolească imaginea lui Leo dându-mi coate subtil, cu o mutră amuzată... Bineînțeles, a trebuit să invoc spiritele celor mai negre experiențe ale mele și să-mi înfig unghiile în palme pentru a nu izbucni. Cât de jignit s-ar fi simțit Ayoub care a avut încredere în noi să ne cânte și să ne vorbească despre ceva atât de personal cum este relația lui cu Dumnezeu! („Iisus este un profet al lui Allah, dar nu este fiul lui Dumnezeu, așa ceva este ilogic”... „Deci tu spui că Dumnezeul vostru este și Dumnezeul nostru.”... „Da”, răspunde Ayoub. „Și Dumnezeul nostru este și Dumnezeul vostru”... „Nu, așa nu.”)

Și... semn al lui Allah... în mijlocul cântării lui Ayoub becul din tavan se stinge singur.  Apoi se aprinde tot singur... La câteva momente, becul se stinge din nou și se aprinde după câteva secunde, favorizând crearea unei atmosfere de-a dreptul suprarealistă, cu Ayoub cântând, noi reflectați în oglindă și becul care insista să dea momentului maximum de savoare cu efectele de lumină...


Ne-au eliberat părinții lui Ayoub care i-au repetat copilului că nu este cazul să plictisească musafirii... Ayoub ne-a condus a doua zi la autobuzul spre Marrakech deși trebuia să se trezească foarte devreme – nu-i nici o problemă, ne-a liniștit el, merg apoi la rugăciunea de dimneață... 

Niciun comentariu:

About

toateBlogurile.ro